Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

Psihomotricitatea reprezintă atât o aptitudine ce integrează aspecte ale activității motorii și manifestări ale funcțiilor perceptive, cât si o funcție complexa de reglare a comportamentului individual.

Dezvoltarea psihomotorie are în vedere mai multe componente a căror evoluție este intercorelata: motricitatea globala, motricitatea fina, schema corporala, lateralitatea,  structuri perceptiv-motrice, structurarea spațiala, orientarea temporala.

Dezvoltarea adecvata a copilului din punct de vedere psihomotric reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea sa în ansamblu si pentru adaptarea la cerințele programelor școlare.

Premisa învățării, în orice domeniu al cunoașterii, o constituie elaborarea structurii spatio-temporale, cunoașterea schemei corporale proprii şi a partenerului, cunoașterea pozițiilor obiectelor în spațiu, asimilarea conceptelor de direcție şi distanta in raport cu propria persoana, asimilarea noțiunilor temporale uzuale (acum, ieri, azi, mâine).

Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

Programul de intervenție personalizat este un instrument de planificare si coordonare, este o parte componenta a planului de servicii. Programul de intervenție personalizat este un instrument de lucru permanent, pentru unul sau mai mulți membri ai echipei interdisciplinare care își coordonează intervențiile in direcția realizării scopurilor stabilite in planul de servicii pentru copilul si familia sa.

Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

Definirea conceptului de dificultăți de învățare este un demers extrem de dificil, datorită naturii aparte a fenomenului. Definițiile diverșilor autori care s-au ocupat de această problemă, s-au succedat la interval de câțiva  ani, fie adăugând noi elemente, fie renunțând la unele dintre cele anterioare, considerate depășite, pe măsurile ce studiile și cercetările privind dificultățile de învățare avansau. Majoritatea definițiilor elaborate sunt, în principal, de tip descriptiv, axându-se pe evaluarea performanțelor de învățare ale persoanei, în comparație cu așteptările firești, îndreptățite, în raport cu acea persoană.